De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea,

În jurul tău şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine chiar când omenirea

Nu crede, dar s-o crezi ar vrea;

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,

Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept;

Dacă privit cu ură, nu te răzbuni urând

Şi totuşi nu-ţi pui masca de sfânt sau de-nţelept;

Dacă aştepţi dar nu cu sufletul la gură

Şi nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Dar nici prea bun să pari nici prea-nţelept;

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunare

Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi gândi, dar nu-ţi faci gândul ţel;

De poţi să nu cazi pradă disperării,

Succesul şi dezastrul privindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul cândva rostit de tine

Răstălmăcit de oameni, murdar şi prefăcut;

De rabzi văzându-ţi idealul distrus şi din nimic

Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecutş

De poti risca pe-o carte întreaga ta avere

Şi tot ce-ai strâns o viaţa să pierzi într-un minut

Şi-atunci fără a scoate o vorbă de durere

Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;

De poţi rămâne tu în marea gloată

Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;

Duşman, om drag, răni să nu te poată;

De toţi să-ţi pese dar de nimeni prea;

De poţi prin clipa cea neiertătoare

Să treci şi s-o întreci gonind mereu;

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

Cu şaizeci de clipe de veşnicii mereu

Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor

Şi mai presus de toate, un Om, iubitul meu.